/Telekom Arena – patinoarul flancat de lanurile de floarea soarelui

Telekom Arena – patinoarul flancat de lanurile de floarea soarelui

Astăzi, 22 august 2017,am întreprins prima vizită la Patinoarul Telekom din Otopeni. Eram curios să văd acest sanctuar de gheață după care Bucureștiul tânjește de prea mult timp.

Steaua, cea mai titrată echipă a hocheiului românesc, a avut un antrenament de o oră și jumătate, după care pe gheață a intrat lotul național U18. Înainte de militari, o grupă de patinaj artistic avusese arena închiriată.

M-a bucurat mult că mi-am petrecut matineul la Patinoarul construit de Ion Țiriac. Construcția este modernă, cochetă și, evident, foarte utilă. Tribunele sunt micuțe dar pot găzdui împătimiții croselor și pucului. Bucureștenii ahtiați după cel mai rapid sport din lume sunt convins că vor face potecă spre patinoar.

Imaginile atașate vorbesc de la sine despre frumusețea și utilitatea arenei de gheață. Ce m-a frapat pe mine a fost amplasarea cel puțin curioasă. Telekom Arena  pare o navetă spațială aterizată în mijlocul unui lan de floarea soarelui. Patinoarul este, după cum sună și titlul, flancat pe trei laturi de mândre rânduri de floarea soarelui. Desigur că obiectivele agricole ale zonei ar putea schimba, în anii următori, culturile sădite lângă pojghița de gheață, de aceea eu grăbindu-mă să imortalizez momentul care mi se pare de un pitoresc aparte.

Glumesc desigur, dar acum spectatorii se pot servi direct de la sursă cu popularele bomboane agricole. Imaginea respectivă este una absurdă pentru contextul hocheistic, dar permite-ți-mi să mă distrez un pic gândindu-mă la asta…

Revin la lucruri serioase și chiar apreciez inițiativa lui Ion Țiriac, cel care, înainte de a fi un mare jucător de tenis, a fost un dârz fundaș al naționalei olimpice de hochei pe gheață a României. Ion Țiriac a jucat și la Campionatul Mondial unde a și înscris pentru România.

Așa că prima dragoste nu s-a uitat, iar actualul om de afaceri Ion Țiriac și-a permis luxul de a investi într-o veche pasiune, fără a calcula prea mult, probabil, amortizarea și randamentul investiției.

Telekom Arena este un patinoar pe care sporturile de iarnă din România îl merită, cu prisosință. Sper ca Telekom Arena să fie omologat cât de curând și pentru meciuri oficiale, deoarece sunt unul dintre melancolicii vechiului ”Flamaropol”.

Cuvintele de mai sus cred că sunt completate mai bine de galeria foto atașată, precum și de invitația de a nu întârzia să vă programați, măcar din curiozitate, o vizită până în lanul de floarea soarelui din Otopeni. Eventual când s-au și copt semințele, dar înainte de recoltare…