/Radioul copilăriei mele redivivus

Radioul copilăriei mele redivivus

Am avut, recent, parte de o frumoasă surpriză. Am intrat într-un birou, cel în care foarte curând probabil voi munci, iar acolo m-a întâmpinat, prietenos, radioul pe care îl vedeți în imaginea atașată.

Este un radio vechi, foarte asemănător cu unul pe care, în copilărie, în butonam la țară, la bunici. Pânza lui veche, cu două pete ovale de parcă ar fi murdărie, cu marcajul undelor hertziene pe micuțul ecran, m-au fascinat. Ah și acele butoane albe care mă făceau să mă simt ca un mic pianist…

Nu mai spun că la acel radio am ascultat meciuri de fotbal pe care și acum le am întipărite în minte. De exemplu un Steaua – Progresul, 5-1, imediat după ce militarii câștigaseră Cupa Campionilor Europeni. Un meci în care, fără glumă, Duckadam marca din lovitură de pedeapsă, în sferturile de finală ale Cupei României.

Eh, poate sunt eu doar un nostalgic al radioului (ca aparat dar și ca instituție jurnalistică)… Totuși, prezența acestui vechi radio, acum transformat doar în spectaculos obiect de mobilier, m-a cam hotărât. Probabil că acolo este locul meu, iar dacă voi munci cu așa radio lângă mine, mă voi simți din nou copil, la bunica la țară. Poate fi ceva mai frumos?

În plus, în micuța bibliotecă a biroului cu radio, am găsit o carte scrisă de mine. O întâmpinare care… judecați voi mai departe!

Radioul meu de la țară a plecat, acum ceva vreme, cu o căruță a unor nomazi, pe motiv că ocupa spațiul degeaba. Inutil să menționez că eu nu eram la fața locului când a avut loc această tranzacție, dar și că aproape am plâns când am văzut locul gol, la țară la bunici. Acel aparat, deși nefolosit, îmi aducea aminte de multe meciuri ascultate la el, ori de povești la pick-up și multe altele.

Sunt un sentimental și nu ascund asta, deși nici nu fac paradă cu acest aspect. Iubesc radioul și sper să am ocazia să demonstrez acest lucru.

Voi reveni cu detalii, pentru cei pe care poate i-am făcut curioși prin acest material. Toate la momentul oportun…

TAGS: