/Carte despre hochei (II) – Istoria tangentei gălățene a Campionatului Mondial

Carte despre hochei (II) – Istoria tangentei gălățene a Campionatului Mondial

Partea I

Istoria tangentei gălățene a Campionatului Mondial

Galațiul, frumosul municipiu danubian cu patinoar artificial de hochei pe gheață, a mai fost gazdă a două ediții ale Campionatelor Mondiale, de-a lungul timpului. De altfel, arena de gheață poate fi considerată o efigie de evidențiere pentru gălățeni, dacă ne gândim că, nici în aval nici în amonte, pe bătrânul fluviu Dunărea, pe teritoriul României, nu mai găsim astfel de stabilimente sportive.  

O cercetare istorică minimală ne va aduce în prim-plan lucruri extrem de interesante, adevărate puncte de inflexiune istorice, marcate în 1970, respectiv în 1979, atunci când Galațiul a găzduit Campionate Mondiale de hochei pe gheață. În acest capitol, dedicat totalmente aspectelor istorice, vom încerca să interpretăm într-o cheie aparte celelalte două episoade ale ”mondialelor gălățene”, care au prefațat, la decenii distanță, cele ce aveau să se petreacă în acest an.

Prima dată când un Campionat Mondial de hochei pe gheață a poposit la Galați, s-a întâmplat în anul 1970. A doua oară, o astfel de ispravă s-a petrecut în 1979. În ambele situații, vom observa, evenimentele respective au însemnat chestiuni simbolice, valorificate practic pentru societatea locală gălățeană, dar și românească. Nu sunt cuvinte mari, exagerate, iar lectura rândurilor care urmează, probabil, va demonstra din plin veridicitatea acestor afirmații.

Începem a depăna firul istoriei…

Ediția 1970 a Campionatului Mondial de hochei pe gheață, grupele valorice B și C, a doua și a treia conform clasificării valorice de atunci, au fost încredințate, poate surprinzător, României, într-un context geopolitic special. Războiul rece, desfășurat pe toate palierele, inclusiv cel sportiv, între Uniunea Sovietică și Statele Unite ale Americii, hocheiul pe gheață era, și este, o disciplină extrem de populară în cele două superputeri. România, la acea epocă, avea infrastructură și valoare sportivă, astfel că, deși nu ne comparam cu rușii și cu americanii, contam în hocheiul mare. Una dintre disputele sovieto-americane, de la acel moment, era cea legată de Mondialele de hochei pe gheață. Negocierile purtate în 1968, prin intermediul Federației Internaționale de Hochei pe Gheață au fost lungi și dure. Punctul de plecare al acestor divergențe de opinie și ideologie a fost cel referitor la antiteza profesionism – amatorism. Inițial, grupa de elită a Campionatului Mondial din 1970 trebuia să aibă loc în Canada, la Montreal și Winnipeg. Nord-americanii susțineau, contrar sovieticilor, profesionismul jucătorilor valoroși. Opoziția blocului comunist a fost puternică, fapt care a condus la retragerea naționalei canadiene, cea mai puternică din lume la acea oră, din Campionatul Mondial. Canada și-a menținut decizia și politica de izolare, la care însă nu s-a raliat și SUA, până în 1977. Ce-i drept, americanii nu au participat la Campionatele Mondiale cu profesioniști, ci cu echipe universitare.

  Până la urmă, soluția România a însemnat un compromis tolerat sau aprobat de cele două mari puteri. Decizia s-a luat în anul 1968, așa că România avea mai puțin de doi ani pentru a pregăti cum se cuvine cele două Campionate Mondiale care îi fuseseră încredințate în 1970. S-a stabilit, așadar, ca meciurile grupei B a Campionatului Mondial să se dispute în perioada 24 februarie – 5 martie 1970, cu participarea României, în timp ce grupa C preceda eșalonul superior, cu întreceri între 13 și 22 februarie 1970.

Să mai amintim că elita mondială, în acel an, urma să se întreacă în Suedia. În privința organizării interne, era foarte clar că, la nivel de infrastructură, Bucureștiul era peste orice alt oraș de provincie. Astfel, Capitalei, care atunci avea trei patinoare artificiale funcționale, i s-a încredințat grupa B a Campionatului Mondial. Rămânea în discuție unde să se organizeze grupa C a Campionatului Mondial.

Partidul Comunist Român a primit propunerea unui membru marcant, aflat în plină afirmare, Constantin Dăscălescu, ca Galațiul să intre în circuit. Ideea a părut doar la început fantezistă, în condițiile în care pe țărmul danubian nu exista un patinoar și nici vreo tradiție hocheistică foarte puternică. E drept, după încheierea celui De-al Doilea Război Mondial, la Galați se jucase hochei, dar acest sport a fost abandonat pentru că la vremea respectivă singurele patinoare erau cele naturale. Dăscălescu, cel care la Revoluția din 1989 îndeplinea funcția de prim-ministru al României, era, în 1968, prim-secretar al județului Galați. Argumentul forte al omului politic a fost faptul că lucrările de construcție ale marelui combinat siderurgic gălățean tocmai se încheiaseră, iar acesta fusese inaugurat cu fastul de rigoare. Inginerii gândiseră o platformă pentru extindere, astfel că la Galați se găsea o veritabilă armată de muncitori, peste 20 000 de constructori, dotați cu utilaje și scule performante, cu instalații complexe de betoane, cu mii de camioane și alte mașinării, ceea ce însemna un arsenal logistic de invidiat. În plus, costurile unei eventuale relocări a resurselor dispăreau.

Proiectarea și construcția patinoarului s-au realizat, etapizat, într-un termen record de 16 luni. Patinoarul descoperit a fost inaugurat cu mai puțin de o lună de zile înainte de debutul competiției, printr-o competiție de verificare. Recepția s-a consumat în data de 16 ianuarie 1970. Conform ziarului local ”Viață Nouă”, organul de presă al organizației județene de partid, patinoarul avea un luciu de gheață de dimensiuni olimpice (60X30 metri), mantinelele din lemn masiv și instalație de răcire pe bază de amoniac, agentul de frig fiind pompat de la fabrica de lapte din Galați. Patinoarul dispunea de două vestiare modeste ca dotări, o tribună de câteva sute de locuri și o mașină de șlefuit gheața cu destule sute de ore de funcționare la activ, adusă de la București. Mihai Flamaropol notează, în cartea sa ”50 de ani de hochei în România”, că patinoarul din Galați avea gheață bună, instalații electronice de cronometraj, aparatură telex și alte utilaje moderne pentru acea vreme. Cu asta s-a început, la Galați, frumoasa poveste a hocheiului pe gheață. Inaugurarea oficială a Patinoarului din Galați a avut loc la 28 ianuarie 1970, în prezența lui Constantin Dăscălescu, prim-secretar al județului Galați, dar și a președintelui Federației Române de Hochei pe Gheață, Nicolae Bozdog. Panglica s-a tăiat cu un meci internațional, în care echipa cehoslovacă Ceske Budejovice a învins selecționata de tineret a țării noastre, cu scorul de 14-3. În zilele următoare, 29 respectiv 30 ianuarie, formației din Cehoslovacia, câștigătoare a ligii secunde în țara sa, i-a fost opusă selecționata de seniori, sub titulatura de echipa Bucureștiului. Hocheiștii noștri au cedat în prima partidă cu 4-3, dar s-au revanșat apoi, învingând cu scorul de 6-4.

Va urma

Primele episoade ale aceste cărți care încă nu are titlu pot fi lecturate la următoarele linkuri:

http://cristianfrisk.ro/2017/09/05/prefata/