/Carte despre hochei (V) – Deschidem cronologia gălățeană (2 aprilie 2017)

Carte despre hochei (V) – Deschidem cronologia gălățeană (2 aprilie 2017)

Partea a II-a

De la nuanța istorică, translatăm în zilele noastre, într-un moment foarte important pentru dezvoltarea ulterioară a hocheiului românesc. După cum se știe, în urmă cu ceva ani, Federația Română de Hochei pe Gheață a plecat pe un alt făgaș organizațional și instituțional. Nu este cazul, în opinia autorului, să insistăm foarte mult asupra unui punct de inflexiune care, la rândul său, a generat o cascadă de alte puncte de inflexiune, unul dintre acestea fiind însăși organizarea acestei ediții de Campionat Mondial la malul Dunării.

Atunci când cineva din afara Galațiului ia contact cu ceea ce se întâmplă la Patinoarul artificial ”Dunărea”, denumirea completă și corectă a arenei de gheață, inevitabil, are un mic șoc. Oamenii, combinând un stil lingvistic între cel muntenesc și dulcele grai moldovenesc, sunt extrem de deschiși, de săritori, de prietenoși și de atenți cu oaspeții lor, indiferent că aceștia sunt români sau din străinătate. Actuala generație managerială din sportul gălățean are o experiență redusă în organizarea unor competiții de anvergura unui Campionat Mondial dar, ceea ce este foarte plăcut, lucrurile se învață din mers, iar buna dispoziție și deschiderea tuturor de a învăța și de a se adapta rapid sunt argumente suficiente pentru reușită.

Patinoarul are particularitățile sale, care îl fac, în mod cert, inconfundabil. Nu vom face referire neapărat la cele constructive, ci mai degrabă la cele simbolice. Patinoarul gălățean este recunoscut ca o efigie a sportului din urbea dunăreană. Dacă pe stradă întrebi, pe oricine, atunci acesta va putea să te îndrume să alegi calea corectă, fără GPS sau alte instrumente electronice sofisticate de ghidaj. Orice gălățean știe ce înseamnă patinoarul, unde se află amplasat și ce încărcătură istorică are. În plus, înăuntrul incintei, și-a făcut cuib un stol de porumbei care zboară liniștiți deasupra gheții, merg și se așază pe scaune, apoi pe grinzi, în înaltul tavanului. Ei sunt obișnuiți cu spectatorii, cu oamenii, care aproape că îi pot atinge. Poate că mulți au strâmbat din nas la vederea înaripatelor  însă o astfel de raritate trebuie valorizată altfel și trebuie scoasă în evidență.

Duminică, 2 aprilie, la o zi după celebrele păcăleli, în incinta Mall-ului gălățean a avut loc o conferință de presă în care, în fața jurnaliștilor locali, s-a prezentat în avancronică această ediție a Campionatului Mondial. Obiectivul echipei noastre naționale este unul singur: promovarea în eșalonul superior. Apoi toată lumea și-a dat întâlnire la patinoar, acolo unde tricolorii urmau să fructifice eforturile manageriale și sportive, pe gheață, în spațiul convențional rezervat virtuozilor crosei și pucului. De fapt, ca să privim tabloul într-un mare context, trebuie să spunem că Mondialul gălățean a debutat cu o victorie tricoloră chiar înainte de angajamentul de start. La Gangneung, în Coreea de Sud, în dimineața zilei de 2 aprilie, a început Campionatul Mondial, grupa valorică IIA, rezervat echipelor de juniori sub 18 de ani. Formația noastră ne-a adus o mare satisfacție, învingând categoric incomoda selecționată similară a Croației, cu scorul de 7-1 (2-0, 3-1, 2-0).

Meciul de deschidere al Mondialului gălățean a început cu o întârziere de aproximativ 20 de minute. Faptul are și o latură anecdotică, deoarece, întârzierea neputând fi anticipată, televiziunea publică a intrat în direct la ora oficială, așa că Emil Hossu-Longin, comentatorul TVR HD, a trebuit să improvizeze serios la microfon, în așteptarea hocheiștilor din selecționatele Australiei și Serbiei, cele care au deschis grupa. Meciul în sine a fost foarte disputat și spectaculos. Australienii au deschis scorul, după care vecinii noștri balcanici au egalat într-o dublă superioritate numerică. Sârbii au prestat același joc tipic nației respective, cu mult elan, cu implicare fizică, un alt avantaj al lor fiind că au osatura grefată pe mai vechea noastră cunoștință din Liga Mol, HK Belgrad. Australienii, cu o altă tehnică de patinaj și cu jucători care au evoluat prin universitățile nord-americane, aveau să câștige până la urmă în prelungiri, cu 4-3. A impresionat plăcut jocul lui Rezek, cel care a marcat golurile de 3-2 și 4-3. Cangurii au întors la începutul perioade a treia de la 1-2 la 3-2, iar în ultima secundă a timpului regulamentar au beneficiat de o mare greșeală făcută de Bjelograljac, care și-a izbit un adversar de mantinelă, total gratuit. Această eliminare stupidă a cauzat, deoarece australienii, în repriza suplimentară, și-au valorificat avantajul numeric de 4 contra 3 și au adus pucul în posesia valorosului Rezek, provenit din emigranți cehi, care nu a iertat.

Fiind zi lucrătoare, luni, publicul nu s-a înghesuit în tribune, la primul meci de la Galați. Îmbucurător a fost însă faptul că hocheiștii de la echipele de juniori și copii din oraș, cei de la secțiile de patinaj viteză și patinaj artistic ale CSM Dunărea, precum și oficialitățile sportive și administrative ale Galațiului, au fost acolo și au savurat fază cu fază acest meci care, să recunoaștem, are și el dramul său de istorie sportivă pentru Galați și, implicit, pentru România.

Al doilea meci al zilei a adus o dispută foarte echilibrată, între naționalele Spaniei și Islandei. Până la urmă a triumfat tradiția și faptul că islandezii învață mai întâi să patineze, apoi să meargă. Spaniolii au făcut progrese foarte mari în hocheiul pe gheață, însă este clar că mai au de recuperat până la a se confrunta cu națiuni desprinse dintre fiorduri. Islanda s-a impus la limită, cu 3-2, ibericii atacând cu poarta goală în ultimele minute, însă fără succes. Una peste alta, meciul a fost bun, a însemnat un hochei de angajament, total, o bună propagandă făcută singurului joc de echipă prezent în programul olimpic de iarnă. Islandezii au demonstrat, odată în plus, că au o apetență aparte pentru jocurile de echipă, după frumoasa figură a naționalei de fotbal la Campionatul European din 2016, ori după argintul olimpic de la handbal masculin, obținut la Beijing, în 2008.

Meciul-vedetă al primei zile a fost, așa cum toată lumea se aștepta, cel dintre Belgia și România. Dacă la primele partide ale zilei asistența a fost ceva mai redusă, în schimb, la întâlnirea tricolorilor, metaforic vorbind, gheața a prins viață. Tribunele s-au populat cu peste 2000 de oameni care au susținut frenetic echipa noastră națională. La patinoar au sosit, printre alții, ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, dar și secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, George Boroi. Chiar înainte de meci, în foaierul sălii, a avut loc o conferință de presă la care au participat ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, Mihai Covaliu, respectiv secretarul general al Federației Române de Hochei pe Gheață, Alexandru Hălăucă.

Meciul cu belgienii a fost o declarație de forță a tricolorilor, care s-au impus într-o manieră categorică. Scorul final este elocvent: 9-1 (2-1, 3-0, 4-0). Chiar în aceste condiții, a unei diferențe substanțiale pe tabela de marcaj, jocul a fost interesant. Oaspeții au deschis scorul la primul șut expediat pe spațiul porții. Totuși, faptul că au jucat numai în trei linii a fost un handicap insurmontabil pentru ei. Tricolorii au jucat frumos, cu combinații în viteză, cu patinaj eficient și cu finalizări excepționale. Fără discuție, a fost ziua lui Ede Mihaly, care a marcat 5 goluri. Acesta a șutat puternic, ca din tun, a combinat cu colegii de linie, a zburdat pe tot terenul și s-a detașat ca finalizator. Ce-i drept, coechipierii l-au ajutat de minune și l-au pus în valoare, el, în majoritatea cazurilor, fiind omul potrivit la locul potrivit, beneficiarul unui hochei colectiv de reală calitate. Roberto Gliga a fost asistentul ideal, cu 4 puncte obținute exclusiv din pase decisive. Localnicul Irimia a marcat un gol superb, șut de la distanță, din apropierea liniei albastre, direct la vinclu. Fodor, Sallo și Bocu au scuturat plasa porții belgiene, pentru completarea tabelei. Alte puncte realizate ca pasatori au fost trecute în statisticile lui Fodor 2, Biro M. 3, Biro G. 2, Nagy, Georgescu 2, Rokaly și Gecse. Concluzia tuturor a fost că hocheiștii noștri au realizat arabescuri pe gheață, fiind destule situații în care combinațiile noastre au creat superiorități în mișcare, cu doi jucători români scăpați singur cu portarul advers. Tehnica de patinaj, de mânuire a crosei și de control al pucului au fost capitole la care ne-am detașat net. Belgienii au rămas cu satisfacția platonică a golului care a maculat tabela.

Tribuna s-a comportat realmente fantastic. Spectatorii au izbucnit pur și simplu de nouă ori consecutiv, aplaudând frenetic fiecare gol marcat de hocheiștii români. Astfel, atmosfera s-a încins, Patinoarul din Galați fiind ”vinovat” în mare măsură de această victorie. La conferința de presă de după meci, jucătorii au apreciat calitatea și susținerea publicului, numindu-l ”al șaptelea jucător”. Despre oamenii din tribună se mai poate adăuga că aceștia s-au dovedit buni cunoscători ai jocului, știind să aplaude nu doar fazele spectaculoase, care furau ochiul, ci și fazele specializate de hochei, cum ar fi o apărare bună, o ieșire din propria zonă, o combinație, un hit și așa mai departe. La final, gălățenii din tribune au bombardat gheața cu bomboane, respectând astfel o tradiție veche în hochei, de a mulțumi echipei favorite. Chiar și copii de grădiniță au renunțat la delicioasele proiectile învelite în staniol, pe care, iarăși folosim o metaforă, le-au sacrificat pe altarul hocheiului.

La un succes categoric, de regulă, despre portar se vorbește mai puțin. Facem o excepție, deoarece prestația lui Toke Zoltan chiar merită apreciată și subliniată. Tânărul nostru goal-keeper a apărat magnific, șuturile belgienilor oprindu-se în mănușa sa de prindere. Astfel, atacurile oaspeților s-au lovit ca de un zid, în intervalul de meci în care ei au putut patina de la egal la egal. Belgienii au fost demoralizați de un portar care a zburat din bară în bară. Nu este absolut deloc întâmplător faptul că, în urmă cu trei ani, Federația Română de Hochei pe Gheață a introdus ca obligativitate, prin regulament, utilizarea, în campionatul național și în Cupa României, doar a portarilor români.

Florin Mirea, președintele Fundației Sportului Gălățean, povestea, radiind de fericire, că s-a meritat efortul supraomenesc de a pune lucrurile în regulă la patinoar. Gazdele s-au gospodărit și au reușit, într-un timp record, să aducă arena la capacitate funcțională, astfel încât totul să fie bine pentru vizitatori. Tot aici, la Patinoarul artificial ”Dunărea” din Galați, o casă de filme din Norvegia, în luna august, va turna pelicula despre viața marii patinatoare Sonia Henje. Apropo gălățeni! S-a turnat acea peliculă?

Prima zi de hochei s-a încheiat la Galați. Luminile s-au stins, ecourile continuă. Lumea pleacă mulțumită acasă, cu promisiunea că mâine va reveni, să susțină din nou echipa națională a României.

Maratonul hocheistic de la Galați abia a început. Noi însă răsucim fusurile orare, deoarece avem echipă plecată în Coreea de Sud, la Mondialul juniorilor. Așa că a doua zi de competiție a început cu toată lumea lipită de ecranele laptop-urilor, urmărind transmisiunea online de la Gangneung. Echipa națională U18 a României, cu campionul olimpic de tineret la abilități, Eduard Căsăneanu în componență, a cedat la mare luptă într-un fel de finală a grupei, împotriva selecționatei similare a Lituaniei, cu scorul de 4-3, în prelungiri. Balticii au ratat un șut de penalitate în repriza suplimentară, după care, cu 17 secunde înainte de final, au înscris golul de aur. Oricum este o mare realizare că le-am ținut piept, tricolorii mici acumulând al patrulea punct în grupa sud-coreeană. 

Am atașat fotografia cu prosopul din 1970, după ce aceasta mi-a fost ”donată” de o cititoare. Cartea online are deci un frumos spirit interactiv, din punctul meu de vedere.

Celelalte părți ale poveștii pot fi citite la următoarele linkuri:

http://cristianfrisk.ro/2017/09/06/carte-despre-hochei-cuvant-din-partea-autorului/

Va urma!

TAGS: