/Nostalgia fotbalului mic

Nostalgia fotbalului mic

Mă apucă așa câteodată, ca din senin, o nostalgie teribilă. Iar când se întâmplă asta cad efectiv în putina cu melancolie și scriu tot felul de lucruri. Acum, cu blogul la îndemână, îmi este mai ușor să împart cu lumea unele secvențe care pot fi niște mici povești de gura sobei.

Mulți dintre cei care mă cunosc s-au întrebat și m-au întrebat, în dese rânduri, de unde atenția pentru fotbalul mic, oină, sport în mediul rural și așa mai departe. Povestea de astăzi poate fi lămuritoare.

Cred că nu mersesem încă la școală sau eram cât pe-aici să fiu înregimentat în uniformă. La bunicii paterni, la Băduleasa, în județul Teleorman, era un fel de Humulești personal. Evident că fotbalul, practicat pe uliță sau pe tăpșan, era principala activitate cotidiană. Copil cu energie, deh…

Satul fiind mic, în zbenguiala respectivă ne întâlneam și cu vedetele locale. Băieți de liceu sau nițeluș mai mari jucau în echipa satului, care se numea Avîntul Băduleasa. Îi priveam ca pe niște zei, de la înălțimea celor câțiva centimetri peste un metru, cât aveam pe atunci.

Terenul de fotbal era undeva, între niște viroage, ascuns destul de bine de vegetație, dar într-o zonă centrală a satului. La alde Țoțu, flancat de pâraie pe două laturi, terenul acela îmi va rămâne de-a pururi întipărit în memorie. Tușele erau late de un metru, fără exagerare, deoarece prima dată când fusese trasat s-a utilizat un erbicid puternic, care arsese totul pe o rază mare. Păcat că nu am poze ca să vă dovedesc. Dar poate vreunul dintre cititori mă ajută. Inclusiv cercul median mușca adânc din suprafața de iarbă. Colac peste pupăză, terenul mai era traversat și de un drumeag utilizat de turme de oi sau de atelaje trase de măgari, chiar în timpul desfășurării partidelor.

Terenul era drept, nu avea mari denivelări, dar diferența între iarbă și găurile tușate făcea ca mingea să ia traiectorii curioase. Primul meci pe care l-am văzut acolo a fost o victorie, 9-4 cu Recolta Cîrlomanu, un sat din aceeași comună.

Jucătorii se dezechipau pe marginea terenului, dar și pe marginea unui pârâiaș. Șuturile care nu nimereau poarta, deseori ajungeau în apă. Spectatorii veneau cu scăunele și le instalau la 20de centimetri de marginea terenului.

Un meci memorabil s-a petrecut în Cupa României, înainte de căderea lui Ceaușescu. Era în primăvară, deci un meci de faze superioare la județ. Băduleasa cu Energia Izlaz, echipă redutabilă la acea vreme. A fost 2-2 după prelungiri. Jean, golgeterul echipei, asistent veterinar cred în viața civilă, a marcat în minutele 90 și 120. Noi copiii, la finele prelungirilor am invadat terenul neștiind ce urmează. Am fost evacuați deoarece urmau loviturile de departajare. Băduleasa a câștigat atunci cu 6-4. S-a jucat cu mingea lor, pe care au recuperat-o după ultimul penalty. Căpitanul oaspeților ne-a urat succes mai departe. O raritate de eleganță pe vremea aia. Apoi, în turul următor, ne-a bătut Cetatea Turnu Măgurele cu 2-1 după prelungiri. Bunicul Ghiță, Dumnezeu să îl aibă în pază, n-a văzut până la capăt meciul deoarece obosise și s-a dus la birt să bea o bere.

Apoi, ediția următoare, deja prinsesem și eu gustul Cupei României. Primul meci s-a jucat pe zăpadă. Terenul, frământat de crampoane, s-a transformat la un moment dat într-un amestec de noroi, gunoi de grajd și zăpadă. I-am bătut pe cei de la IME II Turnu Măgurele, echipă formată exclusiv din rromi, cu 3-1. Adi Lătărețu a marcat primul gol. Juca și regretatul Dan Tuinea, Iulică Preda în poartă, Gheorghiță Borcea alintat Ghioarță era căpitan. Mai juca și Lila Manea, care acum lucrează la primărie la Putineiu, Dori și Auriță Gheorghe, Marian Văetuș, Crețu Mircete, Steluș Lungu (Planetă).

În turul secund 4-3 cu Steaua Roșie Dracea. Câte o dublă pentru Jan Ciocardel și cumnatul său Stancu de la Roșiori, adus ca întărire de ultimă ora. Apoi nu s-a prezentat Tineretul Crângu și uite așa am ajuns iar prin fazele superioare. Gică Mihăilă Ingineru, Dumnezeu să îl odihnească și pe el, scria raportul având formula de bază pe o pungă de bomboane. Primarul actual, Florică Pană, era printre spectatori. Mai și juca din când în când.

Ne-a bătut Segarcea Deal cu 3-2 atunci. Echipă mai bună, victorie de necontestat…

Sunt multe astfel de amintiri. Acum terenul a fost transformat în târlă de oi de alde Țoțu, care s-au extins cu gospodăria.

A mai fost teren la Băduleasa și în Conac, și pe Vale, dar și la Asociație, când echipa locală a avut cele mai mari performanțe. De v-a plăcut, poate voi mai deșerta din sacul de amintiri atât de dragi mie.

Fotografia atașată este cu echipa de oină, câștigătoare a Spartachiadei din 1958. Oina, altă marcă sportivă a satului. Din ce am înțeles de la Emil Stanciu, primul meci de fotbal la Băduleasa ar data din 1958, când i-am bătut pe rivalii locali Vulturul Putineiu cu 2-0. Avea o poză dar n-am mai găsit-o în meandrele Facebook.

Cert este că mă simt tonifiat după acest material, ceea ce vă doresc, din suflet, și vouă.