/Articol pentru care nu găsesc titlu..

Articol pentru care nu găsesc titlu..

…deoarece sunt prea multe gânduri amestecate în el. Ar trebui să mă bucur, deoarece sunt român și serbăm Ziua Națională. Nu este însă posibil. De anul trecut, pentru mine, 1 Decembrie are conotații tragice. A murit tata atunci, în timp ce eu eram pe la Turnu Severin, pentru comentarea unui meci de fotbal.

Acum, în miez de noapte, nu fac altceva decât să aprind o lumânare pentru cel care mi-a fost părinte în adevăratul sens al cuvântului. Să spun că a murit în condiții tragice n-ar fi decât un aspru pleonasm. Orice moarte înseamnă o tragedie…

Tatăl meu a fost un intelectual, absolvent al Liceului Pedagogic din Turnu Măgurele. Consider că, alături de mama, mi-a dat direcția în viață. Că n-oi fi ieșit eu chiar cum și-au dorit, este posibil, însă probabil că nici prea departe de trunchi așchia n-a sărit.

Cu tata am văzut primele meciuri la televizor și tot cu tata am mers prima dată la stadion, Asta nu se uită și probabil m-a ”amprentat” ulterior. Tata era bucuros să mă audă comentând și m-a sprijinit mult atunci când am ales acest domeniu.

Îmi amintesc ce bucuros a fost la lansarea de carte petrecută cu vreo trei săptămâni înainte de dispariția sa. Ultima noastră ieșire în public. Îmi aduc aminte și ce bucuros era în 2014. Se născuse băiețelul Ștefan taman în Transnistria. Eu eram ”cantonat” la Chișinău pentru comentarea Mondialului brazilian. El și mama au venit cu ”rutiera” să vadă nepotul. Au ajuns taman la timp să mă audă, pe un ecran-gigant din Piață, comentând. Erau amândoi părinții în al nouălea cer…

Dumnezeu L-a chemat pe tata prea devreme la El. Dar asta nu pot eu judeca. Am doar dreptul să plâng și să încerc să îl fac pe tata, de acolo din Lumea celor Drepți, să fie bucuros de mine și de noi, de familia lui. Oricum simt cum ne supraveghează, deoarece în acest an de când ne-a părăsit, s-au întâmplat destule lucruri bune.

Odihnește-te în pace tată! Nu am avut timp să te plâng, însă prin muncă am trecut mai ușor peste amploarea durerii. În schimb, iar cei care mă cunosc știu că nu fac bravadă ieftină, n-a trecut o zi din ultimul an fără să mă gândesc la tata.

Îi mulțumesc și colegului Doru Crăciun, de la Look TV, cel care a acceptat să facem schimb de meciuri, iar pe 1 Decembrie eu să pot fi la microfon. Pentru mine înseamnă mult, deoarece pentru tata, să mă audă, ar fi însemnat mult…

Nu știu dacă acest material are coerență și transmite ceva unui cititor detașat de subiect. Este însă cert că, dacă aș fi avut hârtie și stilou, în locul laptop-ului, cerneala s-ar fi întins din cauza lacrimilor…

Am aprins o lumânare exact la ora 00.00. Un gest poate de prisos, dar care pentru mine este important…

TAGS: