/Steaua Roșie Belgrad a bătut Real Madrid

Steaua Roșie Belgrad a bătut Real Madrid

Aseară, chiar de 1 Decembrie, am avut ocazia să comentez un meci de baschet din Euroligă. La Wizink Center, în fața a 15 000 de spectatori, Real Madrid, care îl are ca președinte pe același Florentino Perez, a capotat în fața ”lanternei roșii”… Steaua Roșie Belgrad.

Sârbii au reușit să răstoarne efectiv carul mare, aplicând niște tactici colective de mare randament. Cam aici cred, de altfel, că s-a făcut diferența. Oaspeții au fost echipă, în timp ce Realul a însemnat doar o colecție arareori omogenă de vedete.

Steaua Roșie Belgrad a câștigat apoteotic cu 87-83 după ce a fost condusă în primul sfert cu 5 puncte, iar apoi din actul secund, a trecut la timonă și a avut avantaj până la final. E drept că Realul a accelerat în sfertul 4 și a dat senzația că poate reveni, însă veteranul Pero Antic (foto) a dat lovitura de grație aruncând din afara semicercului, pentru a stabili rezultatul final.

Câteva considerații tehnice sunt cuprinse în rândurile de mai jos.

Momentul magic a fost cel al mezinului Luka Doncic. Fundașul sloven, în primul sfert, a marcat un slam-dunk după o pasă azvârlită pe toată lungimea terenului de Rudy Fernandez. Doncic a terminat cu 20 de puncte, 3 recuperări și 5 pase decisive, fiind cel mai ridicat indice de eficiență al rundei, +32. El a câștigat titlul de cel mai bun jucător al lunii octombrie în acest veritabil Campionat European al cluburilor, fiind, după opinia mea, un baschetbalist pe care nici măcar Real Madrid nu îl va putea menține prea mult. Mirajul NBA este prea mare. Oricum, el a avut și destule ratări, apărările agresive asupra sa scoțându-l din ritm.

Real Madrid a avut lipsă cinci piese importante: mexicanul Ayon (cel mai bun recuperator din competiție), Llull (MVP anul trecut), Kuzmic (venit chiar de la Steaua Roșie), Taylor și Randolph. Nu este o scuză, dar cu ei în teren poate altul era rezultatul.

Steaua Roșie Belgrad a jucat absolut fabulos, deși a avut o bancă de rezerve infinit mai scurtă. Cel mai tânăr antrenor din Europa, Dușan Alimpijevic (31 de ani) și-a utilizat la maximum resursa umană disponibilă. A mizat mult pe mâna lui Mirko Bjelica, dar și pe setea sa de revanșă. Extrema de forță ratase, în meciurile anterioare, ultimele 17 aruncări de 3 puncte consecutiv. Acum însă primele puncte belgrădene au venit de la Bjelica, din afara semicercului. Cu 16 puncte și 6 recuperări, Bjelica l-a secondat perfect pe excelentul fundaș Taylor Rochestie, care a încheiat cu 18 puncte și 7 pase decisive, pentru un indice de eficiență de 16.

Pero Antic, la cei 35 de ani ai săi, a blocat excelent, a recuperat și s-a bătut efectiv sub panouri cu Reyes și cu Tavares. Aruncarea de triplă cu care a închis meciul rămâne o marcă de valoare pentru el și pentru echipă. Pero Antic lipsise meciul anterior din echipa belgrădeană, invocând motive familiale. El este decanul de vârstă al vestiarului, fiind cu patru ani mai mare decât însuși antrenorul său.

Ultima poziție în clasament, înaintea acestui meci, pentru Steaua Roșie Belgrad, era absolut inducătoare în eroare. Distanța dintre locul 16 și o poziție de play-off este foarte mică, de doar două victorii. Steaua Roșie a învins prima dată în istorie la Madrid și a ajuns, actualmente, la trei succese în sezonul regulat. Pentru a ajunge în play-off are nevoie să recupereze cele două victorii care o despart de locul 8, lucru foarte posibil, deoarece din sezonul regulat mai sunt 20 de etape de disputat.

Să nu uităm un alt amănunt important! Final Four-ul de anul acesta va avea loc la Belgrad, în superba Kombank Arena, așa că mă aștept, la fel cum a fost și aseară, la un ajutor discret din partea arbitrilor. Deși Real Madrid este un nume, deținând și recordul de titluri în Euroligă, 9 la număr, cavalerii fluierului au judecat toate fazele discutabile în favoarea oaspeților.

Off the topic.

Cu o zi înainte am văzut un moment absolut încântător, la Baskonia – Fenerbahce, scor 69-83. Căpitanul echipei basce, pivotul Toko Shenghelia, a reușit în câteva secunde să facă magie din baschet. Mai întâi a reușit un capac cu panoul, din spate, atacând perfect în momentul în care mingea a fost eliberată, pentru a evita faultul și primirea coșului. După aceea s-a dus la celălalt capăt al terenului unde l-a așteptat Huertas pentru o ”pasă oarbă”. lansat, uriașul gruzin a marcat un slam-dunk cu o detentă de la vreo patru metri distanță de coș.

Echipa feminină de baschet Sepsi SIC Sf. Gheorghe s-a calificat în play-off-ul EuroCup Women, după 64-57 cu Piestanske Cajky, din Slovacia.  Presa română aproape că tace mâlc, deși performanța este uluitoare. Covăsnencele vor juca în dublă manșă cu Olympiacos Pireu, în 14 decembrie acasă, respectiv 21 decembrie în deplasare.

Despre comentariul meu, ca și despre această cronică, îi invit la discuție pe specialiștii din baschet, deoarece vreau să învăț de la ei.

foto: euroleague.net