/Medalion Mihail Drumeș

Medalion Mihail Drumeș

Am citit, având mai mult timp la dispoziție, în această perioadă, excelentul roman al lui Mihai Drumeș, intitulat ”Cazul Magheru”.

Evident că am simțit nevoia să împărtășesc cu voi, prietenii mei, câteva concluzii trase după lectura acestei cărți spintecată fizic la jumătate de timp și cu o copertă ”zburătoare”. Narațiunea urmează linia de construcție a romanului de la Dostoievski, abundând de dragoste sheakspeariană. Cam așa am văzut și în alte capodopere ale lui Drumeș că se caligrafiază povestirea, așa că nu mă surprinde.

Cartea, dincolo de un scenariu care depășește orice imaginație science-fiction, este plină de învățăminte, de fraze superbe, de construcții care rămân încrustate în memoria cititorului. Nu are rost să extrag acum citate, deoarece ar fi prea multe. Nici nu vreau să fac un rezumat al cărții, sperând doar că o veți citi voi înșivă pentru a vă convinge.

Cartea este clar corelată cu un alt titlu de mare succes al autorului Mihail Drumeș. Atât în ”Cazul Magheru” cât și în ”Elevul Dima dintr-a șaptea” regăsim câteva mituri cum ar fi dragostea, moartea, dorința permanentă de a depăși cadrul limitat de geografie și de piedicile ascensiunii profesionale. Ambele personaje principale, Ilarie Magheru și Grigorie Dima, sunt puternic animate de năzuințe intercontinentale și au parte de o sensibilitate interioară foarte puternică. Astfel, romanele au practic două planuri: cel interior, al frământărilor lăuntrice, alături de cel exterior, al relațiilor cu semenii, al obligațiilor sociale și așa mai departe. Ambele figuri centrale sunt persoane foarte bine educate, excepționale din punct de vedere al conduitei și culturii generale, cu vaste talente și atracție magnetică pentru femei.

În amândouă cărțile, ca un lichid interstițial, dramatismul este cel care leagă faptele, personajele, deducțiile logice. Oltenia este un alt leitmotiv al scrierilor la care facem referire, iar atmosfera în care se înscrie aventura cărților este perfect surprinsă de autor, cu parfumul inconfundabil al perioadei din preajma Primului Război Mondial.

Cumva, putem spune că aceste două cărți izvorăsc din drama lui Tudor Petrican, alt personaj născut din penița lui Mihail Drumeș, în cartea sa de debut, ”Invitație la vals”. Drama soțului presupus înșelat, după călătoria la Constantinopole, se întregește organic cu faptele surprinse într-un mod magistral de același Drumeș, prin ochii lui Ilarie Magheru și ai adolescentului Grigore Dima. Cred eu că Tudor Petrican n-ar fi avut aceeași valoare dacă, în urma sa, nu apăreau din fecunda literatură drumeșiană, Ilarie Magheru și apoi Grigore Dima.

Nu am pretenții de critic literar. Din liceu nu am mai citit un comentariu al unei opere literare, dar sunt ferm convins că dacă m-aș fi putut întâlni vreodată cu Mihail Drumeș, l-aș fi venerat. Omul acesta a forțat limitele imaginației omenești cu care a fost înzestrat în mod deosebit. Tocul peniței i-a zburdat cu ușurință pe albul hârtiei, metaforele, personificările, alte figuri de stil înscriind subtil, pentru cititor, o serie de cadre care acestuia îi rămân, după lecturi, ca valori perene.

Acum îmi revine în minte o altă întrebare, pe care mi-am pus-o atunci când eram în pragul concursului de admitere în ciclul liceal. Aveam probe scrise la limba română și matematică, iar ca lectură de relaxare am citit, chiar în acea perioadă, volumele cu elevul Dima. Eram pur și simplu contrariat de faptul că Mihail Drumeș nu era în programa școlară. Atunci, iar acum această idee îmi este și mai bine subliniată, cred că un astfel de autor este obligatoriu de introdus în programa școlară.

Lecturile sale conferă, cred eu, mai multe învățăminte pragmatice elevilor, fiind și mult mai ușor citibile, comparativ cu alte opere de natură istorică, să zicem.

Închei cu o frază ”ruptă” chiar de la Mihail Drumeș: ”un scriitor este, întotdeauna, sub opera sa”. Eu cred însă că autorul și-a anihilat unele vise neîmplinite tocmai prin crearea de la zero absolut a unor personaje fictive, în care se întruchipează perfect sculptura pe care și-ar fi dorit-o pentru el însuși. Până la urmă, concluzia comună celor doi, Ilarie Magheru și Grigore Dima, este că deși au visat că vor cutreiera lumea pentru găsirea succesului profesional, acesta li s-a relevat grație puterii lor lăuntrice de a studia și de a merge pe drumul pe care și l-au ales, indiferent de obstacole.

Astfel de cărți țineau capul de afiș al librăriilor din perioada interbelică și imediat postbelică vreme în care înțeleg că se făcea lecturii și o interesantă promovare. Un cap de măgar trona între cărți, iar sub el scria cu litere de-ș șchioapă: ”Numai eu nu citesc”. Cred că este cel mai bun marketing literar posibil și-n zilele noastre…

La Mulți Ani!

foto: jurnalul.ro