/Peripeții doctorale și tablagistice

Peripeții doctorale și tablagistice

Am să vă povestesc un fapt cât se poate de autentic, petrecut în noaptea de marți spre miercuri, când m-am deplasat de la București la Chișinău, pentru susținerea ședinței prealabile a tezei de doctorat.

De curând am început să joc table. Știam joaca din copilărie, dar nu mă gândeam că poate fi tratată ca un sport, cu studii, antrenamente, curbe de progres, probabilități și așa mai departe. Ce să mai, în special online, sunt destul de prezent prin diverse competiții. Cum permis de conducere deocamdată nu am, singura soluție a fost să călătoresc noaptea, deoarece marți seară avusesem și două meciuri de comentat.

Însoțit de o gripă rebelă, am luat autocarul la miezul nopții, rupt de oboseală și cu ceva grade în plus la temperatură. Am făcut un pic pe ”nemernicul” și am ocupat cele patru locuri din spate, lungindu-mă cu gândul să dorm. Pe la 4 dimineața m-am trezit fără motiv anume. Iar cum mașina era dotată cu wifi, am deschis computerul. Am tot căscat ochii pe acolo și la un moment dat am zis hai să fac o tablă, că nu mai aveam somn. Am intrat pe Gridgammon, unde tocmai se anunța începerea unui turneu cotidian de Nackgammon (specialiștii înțeleg limbajul).

M-am înscris deși nu jucasem niciodată în această formă, mai dificilă și mai lungă. Turneu, NackBlitz, se compunea din partide eliminatorii de un punct. Am avut un noroc fantastic, ca niciodată, și am câștigat după un tur liber și încă trei victorii în fața unor obișnuiți ai competițiilor de gen. Și asta în timp ce autocarul se zbenguia printre curbe și forme de relief.

La final, NackBlitz m-a felicitat pentru victorie și a anunțat că turneu i-a fost dedicat lui Walter Trice (foto), un mare jucător american, care a iubit mult nackgammon-ul. De curiozitate am căutat date biografice și am aflat că a murit la puțin peste 60 de ani, ca și tatăl meu, în memoria căruia joc, și de la care am învățat table. Oricum succesul nescontat mi-a ridicat mult moralul și parcă gripa mi-a trecut.

În fine, probabil că blogul de față va fi folosit, de aici încolo, foarte mult pentru backgammon. Sunt înscris în campionatul național online unde același zar m-a pedepsit azi crunt.

La doctorat? Am trecut examinarea iar susținerea publică are loc pe 4 aprilie.

Zar bun tuturor!